

Program de garanţii
Garanţia AMP NETCONNECT de 25 de ani
Când alegeţi un sistem de cablare de top, aveţi tot dreptul să vă aşteptaţi la cel mai înalt nivel al serviciilor şi suportului. Acesta trebuie să continue să fie disponibil pe toată durata de viaţă a sistemului. AMP NETCONNECT crede că garanţia noastră trebuie să reflecte acest angajament luat faţă de clienţi. Ca urmare, noi asigurăm o garanţie completă de 25 de ani.
Mai înţelegem şi că depindeţi de funcţionarea reţelei ca un întreg şi ca urmare vreţi să vă asiguraţi că întreaga reţea poate fi acoperită de o singură garanţie. Aşa încât AMPNETCONNECT oferă o garanţie care acoperă sistemul end-to-end. Acest lucru e posibil prin combinaţia dintre accentul pe care îl punem pe calitate şi politica noastră de a şcolariza parteneri cu abilităţi ridicate. Şi mai ştim cât de importantă este evitarea oricărei confuzii asupra responsabilităţii. Ca urmare oferim garanţia direct clientului final, asigurându-ne că serviciile noastre sunt disponibile atunci când sunt necesare, fără întârzieri sau complicaţii suplimentare.
Granţia de 25 de ani pe sistem garantează că necesităţile sistemului de cablare vor fi depăşite pentru oricare dintr-o listă extinsă de aplicaţii. Asigură acoperirea sistemului complet de cablare, incluzând cablul, conectica şi patch cordurile.
Trăsături principale
- garanţia acoperă atât defectele materialelor, cât şi pe cele de fabricaţie pentru 25 de ani;
- componentele purtătoare de semnal trebuie să îndeplinească şi specificaţiile de transmisie şi mecanice prescrise acestor produse;
- produsele defecte vor fi reparate sau înlocuite pe costurile noastre.
Bineînţeles că, pentru a acoperi întregul sistem, trebuie să cădem de acord asupra unor detalii ale sistemului instalat. Unii clienţi preferă să nu intre în amănunte, de exemplu acolo unde confidenţialitatea face acest lucru imposibil. Ca urmare, oferim o alternativă mai simplă, garanţia de 25 de ani pe componente. Şi aceasta acoperă produsele noastre pentru întreaga perioadă de 25 de ani, dar fără aceeaşi protecţie extinsă a reţelei precum garanţia pe sistem. Alegerea vă aparţine.